Micropigmentarea este soluția ideală pentru a te bucura de forma și grosimea sprâncenelor potrivite fizionomiei tale. În cazul în care ai beneficiat de această procedură sau urmează să apelezi la un astfel de serviciu, este important să știi că trebuie să revii la salon pentru retușul acestora.
Întrucât retușul micropigmentării este esențial pentru definitivarea sprâncenelor micropigmentate, te invităm să afli în continuare toate detaliile legate de această procedură.

Retușul la micropigmentare
Multe dintre femei asociază deseori micropigmentarea cu realizarea unui tatuaj clasic, în cazul căruia retușul nu este necesar. În acest caz, tot ce trebuie să faci este să te prezinți la salonul artistului, iar după ce acesta se vindecă, tatuajul este perfect.
Diferența majoră dintre cele două proceduri este faptul că în cazul micropigmentării se lucrează la suprafața pielii, în primul strat al dermului. Prin urmare, nuanța pigmentului se modifică ușor în timp, iar aspectul final se obține în urma retușului.
Totodată, sprâncenele micropigmentate au un aspect de machiaj profesionist, detaliu apreciat de toate clientele care au beneficiat de o astfel de procedură la salonul nostru.

Care sunt factorii care influențează retușul sprâncenelor?
Pentru început, este important să aveți în vedere faptul că în urma micropigmentării, culoarea inițială a sprâncenelor este una puternică. Cu toate acestea, de-a lungul procesului de vindecare în care cojițele formate cad, culoarea scade în intensitate.
Acest lucru este normal datorită faptului că organismul încearcă să elimine substanța străină din piele (pigmentul). Însă, odată cu trecerea timpului, culoarea se definitivează și capătă nuanța dorită.

În cazul sprâncenelor pudrate ce sunt realizate cu ajutorul tehnicii Powder, dimensiunea inițială a acestora pare a fi mai mare datorită inflamării zonei respective. Odată ce sprâncenele se vindecă și zona se dezumflă, ele au grosimea dorită.


Micropigmentare Powder vindecată după prima ședință, fără retuș.

Necesitatea retușării sprâncenelor în urma micropigmentării depinde atât de tipul de piele al persoanei în cauză, precum și de modul în care sunt îngrijite acestea în perioada imediat următoare procedurii.
În ceea ce privește aspectul pielii, tenul gras, cu pori dilatați sau cu tendințe acneice favorizează eliminarea unui procent însemnat din pigment. Din această cauză, retușul este necesar pentru a definitiva aspectul lor.
Chiar și în cazul tenului normal, procesul de retușare este important, întrucât tot este eliminat un procent din pigmentul utilizat. În astfel de situații, retușarea ajută la obținerea aspectului perfect.
Bineînțeles, există și situații în care nu este nevoie de retuș, deoarece pigmentul persistă chiar și după vindecarea sprâncenelor.

Cum se îngrijesc sprâncenele proaspăt pigmentate pentru a facilita procesul de retușare?
După cum am menționat anterior, necesitatea retușului depinde și de respectarea unor sfaturi privind modul de întreținere al sprâncenelor. În caz contrar, retușul acestora este îngreunat și se poate ajunge chiar și la refacerea de la zero a acestora.
De aceea, vă recomandăm să urmați cu strictețe indicațiile specialistului nostru.
Primul pas constă în aplicarea cremei primite la salonul nostru pentru a vă asigura că sprâncenele sunt în permanență hidratate. Cel de-al doilea aspect se referă la evitarea contactului cu apa, expunerii la soare, utilizării saunei, solarului ori a peeling-urilor chimice.

Când trebuie să reveniți pentru retușarea sprâncenelor?
Recomandarea noastră este să reveniți la salonul nostru la minimum 4 săptămâni după ce ați beneficiat de procedura de micropigmentare, astfel încât pielea să se vindece complet. De asemenea, atunci când decideți să apelați la pigmentarea sprâncenelor, vă sfătuim să luați în calcul și perioada menționată anterior pentru a evita eventualele situații în care nu vă mai puteți prezenta la retuș din varii motive.
La Simone Studio, puteți beneficia în orice moment de această procedură, costul ei fiind inclus în prețul achitat pentru micropigmentarea sprâncenelor. Important este să nu amânați această ședință timp de câteva luni, deoarece există riscul ca procedura inițială de pigmentare să fie refăcută de la zero.

În situația în care ați beneficiat de procedura de micropigmentare la salonul nostru, iar după vindecarea zonei rezultatul nu este cel așteptat, ne puteți scrie oricând pe pagina noastră de Facebook sau contacta telefonic la numărul 0756 365 029.
La final, țineți minte că a doua sedință de retuș vă ajută să aveți sprâncene bine definite și pe termen lung. Fără această procedură, nu putem garanta longevitatea noilor sprâncene.
Sperăm că toate aceste informații vă sunt utile și nu uitați că pentru orice nelămuriri, informații sau un consult gratuit, ne găsiți în Galați, strada Anghel Saligny, numărul 130.

Citeste si "Micropigmentare Powder – tehnica sprancenelor pudrate"

Simone Studio

Simone Studio: Mai mult decât înfrumusețare; artă, pasiune, produse și tehnologii de top.

Intră în comunitatea noastră!